Categorized | COMUNITATE

Aproape 3.000 de persoane au facut peste 14.500 de apeluri la Telefonul Varstnicului

Telefonul Varstnicului 1

De la finalul anului 2015, momentul cand a fost lansat, pana acum, Telefonul Varstnicului, primul serviciu de asistenta telefonica gratuita dedicat persoanelor de peste 65 de ani, a inregistrat peste 14.500 de apeluri, primite de la aproape 3.000 de persoane din intreaga tara.

Din totalul beneficiarilor acestui serviciu, peste 60% au fost femei. Cea mai mare parte a celor care au sunat pe acest numar provin din Bucuresti si alte orase mari (peste 60%). Structurate pe regiuni, rezultatele arata ca cele mai multe solicitari au fost primite din Bucuresti, Transilvania si Muntenia.

Telefonul Varstnicului este o linie telefonica gratuita, confidentiala, operata de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei si finantata de Fundatia Vodafone Romania prin programul Connecting for Good, care raspunde nevoilor varstnicilor din Romania, fie ca vorbim de informare, consiliere sau sprijin emotional.

Finantarea Fundatiei Vodafone Romania s-a ridicat la aproape 160.000 de lei, dintr-un buget total al proiectului de aproape 340.000 de lei. La numarul de telefon alocat (0800 460 001) beneficiarii primesc sfaturi si sunt indrumati de operatorii specializati in asistenta sociala ai Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, pentru rezolvarea problemelor ridicate. Linia poate fi accesata si de cei care doresc sa semnaleze un abuz sau o situatie dificila in care se afla o persoana in varsta.

In perioada mentionata, cei mai multi utilizatori ai serviciului au solicitat diverse informatii practice. Factorii principali care limiteaza accesul persoanelor varstnice la informatie sunt izolarea si discriminarea sociala, migratia accentuata a familiilor tinere din ultimii ani si dificultatile de adaptare la mijloacele moderne de comunicare. Ponderea celor care au sunat pentru a solicita informatii este mai mare in orasele mari si Bucuresti – 55%, fata de 38% din mediul rural si orasele mici. De asemenea, 11% dintre apelanti au semnalat probleme legate de situatia financiara si materiala precara.

Analiza datelor colectate prin intermediul liniei Telefonul Varstnicului arata ca, de cele mai multe ori, varstnicii nu comunica doar o singura problema sau nevoie. Unele dintre cazurile semnalate prin acest serviciu au fost redirectionate catre ONG-uri locale care deruleaza activitati specifice pentru persoane varstnice, catre directii de asistenta sociala locale, camine de batrani sau cluburi pentru seniori. (A.D.).

 

 

Tag-uri: , , , ,
IMM Responsabil Social
CSR Nest
Concordia 2%
Roalimenta
Concordia - brutaria
CSR Academy
CRCA
Global Compact Romania

Urmareste-ne pe Facebook

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031