Categorized | COMUNITATE

BRD sustine doua echipe de elevi romani in competitia CoderDojo 2017

foto BRD

Doua echipe de elevi romani, formate din 18 copii activi in cluburile CoderDojo din Timisoara si Cluj-Napoca, vor participa, pe 17 iunie, in finala competitiei CoderDojo Coolest Projects 2017 din Dublin, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale.

Banca va sustine costurile de transport si cazare in Irlanda ale celor doua echipe pentru perioada 15-19 iunie. “Anul 2017 ne-a adus o serie de proiecte de suflet din domeniul educatiei si suntem mandri ca am putut oferi suport concret astfel incat tineri extraordinar de talentati si ambitiosi sa-si implineasca visurile. De aceasta data, am avut oportunitatea de a-i cunoaste pe copiii din Cluj si Timisoara, care vor merge sa cucereasca competitia CoderDojo Coolest Projects, o initiativa care promoveaza un sistem de invatamant alternativ si premiaza cei mai creativi copii de pe glob din domeniul STEM. Astfel, tinerii asimileaza mult mai usor informatii dintr-un domeniu extrem de actual si sunt mai pregatiti pentru un viitor in care tehnologia este omniprezenta”, a declarat Roxana Milos, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale.

Echipa din Timisoara se numeste “C.D. Loga” si este formata din 15 elevi ai Colegiului Naţional „Constantin Diaconovici Loga”. Acestia s-au clasat pe locul 4 la nivel national si vor participa la CoderDojo Coolest Projects 2017 cu 10 proiecte. De la acelasi liceu fac parte si doi dintre membrii echipei heRObotics, care s-a calificat si a participat in finala competitiei NASA ZERO Robotics.

Cea de-a doua echipa romaneasca din finala competitiei de la Dublin este fomata din 3 elevi din Cluj-Napoca, membri ai clubului Academy+Plus, un program ce le ofera posibilitatea copiilor cu varste intre 10 si 14 sa se initieze, gratuit, in programare.

CoderDojo este o comunitate globala de cluburi de programare non-profit, initiata in Irlanda in anul 2011, ce are ca scop sustinerea copiilor cu varste intre 7 si 17 ani, dornici sa invete programare intr-un mediu informal. Miscarea a pornit la initiativa unui numar de profesionisti din industria IT, care au continuat sa ii ajute pe copii, in mod voluntar, sa invete sa programeze, sa dezvolte site-uri web, aplicatii, programe, jocuri si multe altele.

Momentan, CoderDojo numara aproape 1.250 de dojo-uri in aproximativ 70 de tari, printre care si Romania. Evenimente CoderDojo au fost organizate in Bucuresti, Timisoara, Arad, Iasi, Cluj-Napoca, Oradea, Orastie, Lugoj, Resita, Salonta, dar si in mai multe comune din judetul Timis. (A.D.).

 

 

Tag-uri: , , , ,
Concordia 2%
Roalimenta
CSR Nest
CRCA
Concordia - brutaria
IMM Responsabil Social
CSR Academy
Global Compact Romania

Urmareste-ne pe Facebook

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031