Ariston România a donat 400 de boilere în 32 de județe

Ariston Thermo România, liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice, a donat în această toamnă peste 400 de boilere de ultimă generație către 250 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre de recuperare medicală din 32 de județe, oferind astfel acces la apă caldă pentru cca. 32.000 de români.

Această inițiativă vine în contextul desfășurării pe plan global a proiectului Ariston Comfort Challenge, prin care compania își propune să ducă confortul chiar și în locurile în care acesta pare imposibil de atins.

„Nimeni nu ar trebui să ducă lipsa unui confort minimal, cu atât mai mult copiii sau vârstnicii. Așadar, ne-am propus să acoperim nevoia de apă caldă resimțită în prea multe unități de învățământ și locative, neechipate corespunzător cu sisteme de încălzire a apei, pe care le-am identificat cu ajutorul partenerilor noștri de la Crucea Roșie, la nivel național. Sperăm ca inițiativa noastră să fie doar primul pas în demararea unor acțiuni de sprijinire a celor care nu beneficiază de utilitățile de bază ale confortului zilnic”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Pentru a atrage atenția asupra acestei nevoi cu care se confruntă zilnic milioane de români, campania se bucură și de sprijinul a trei sportivi de anduranță – Alex Găvan, Avram Iancu și Andrei Roșu – care și-au asumat experimentarea unei situații inconfortabile, pentru a demonstra faptul că ceea ce pentru unii este doar o provocare, pentru prea mulți români este o rutină zilnică.

„Spălatul mâinilor este o regulă de bază pentru păstrarea sănătății, în special când vine vorba de școli, grădinițe sau centre pentru persoane vârstnice, unde trebuie acordată o atenție sporită curățeniei și igienei.  Din păcate, sute de mii de copii și bătrâni sunt supuși riscurilor de a se îmbolnăvi pentru că spațiile în care își petrec o foarte mare parte din timp nu beneficiază de apă caldă, cu atât mai mult cu cât peste 2.400 de școli din România încă funcționează cu toaleta în curte. Astfel, prin acest proiect, Ariston Thermo România asigură nu doar confortul de a te spăla cu apă caldă în fiecare zi, ci oferă demnitate și condiții de igienă minime pentru copiii sau bătrânii noștri”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Roșie Română.

Cele 413 de boilere donate au fost distribuite în 32 județe, nivelul de necesitate fiind mai pronunțat în Arad, Giurgiu, Dâmbovița, Vrancea, Brăila, Maramureș, Călărași și Tulcea, în ultimele două județe fiind identificate cele mai multe unități fără acces la apă caldă.

Astfel, în Călărași, au fost identificate 30 grădinițe, școli gimnaziale, centre comunitare și de recuperare medicală care nu ofereau acces la apă caldă, numărul de beneficiari ridicându-se la cca. 4.000 de persoane, iar în Tulcea au fost donate boilere pentru 20 de unități de învățământ, centre de plasament, de recuperare medicală și case de bătrâni ce deservesc, în total, peste 1.600 de persoane.

Acțiunea companiei pe plan local face parte dintr-o campanie derulată de Ariston la nivel global –  Ariston Comfort Challenge –  prin care compania și-a propus să ducă confortul chiar și acolo unde acesta pare greu de atins, iar prima misiune Ariston în acest sens a avut loc chiar în inima Groenlandei, în insula Disko. Aici, în condiții meteorologice extreme, compania și-a asumat livrarea tuturor materialelor necesare și construirea, pe un teren cu diverse adversități, unei case modulare inovatoare și călduroase, denumită Ariston Comfort Zone.

Locuința sustenabilă, capabilă să reziste celor mai scăzute temperaturi și încălzită cu centrala termică în condensare de ultimă generație, Alteas One, a fost donată de către Ariston unei echipe de cercetători din cadrul Institutului de Geoștiințe și Managementul Resurselor Naturale de la Universitatea din Copenhaga, devenind baza stabilă și funcțională de unde cercetătorii își vor continua studiile privind schimbările climaterice, chiar și perioada iernii polare. (A.D.).

 

 

 

2018-11-29T15:09:18+00:00 November 26th, 2018|C S R|

About the Author:

Categories