Kaufland România aduce grădinile comunitare în școli, aproape de copii

Kaufland România și Asociația Institutul de Cercetare în Permacultură din România continuă proiectul „Grădinescu” în școli, pentru a apropia copiii cât mai mult de natură și au lansat astăzi o nouă grădină urbană comunitară, în cadrul Școlii nr. 136 din București, cartierul Ferentari.

Grădina are o suprafață de 600 de metri pătrați și cuprinde și o sală de clasă în aer liber, pe lângă o zonă cultivată cu legume, fructe, pomi și arbuști. De asemenea, grădina are o zonă cu ghilde de plante și bănci acoperite, corturi tepee, un xilofon, o livadă magică, o spirală de plante aromatice, straturi înălțate pentru grădinărit, un tunel verde și altele, oferind astfel copiilor și profesorilor ocazia să studieze îndeaproape natura și să interacționeze cu ea.

Elevii, părinții și profesorii școlii vor fi implicați continuu în îngrijirea acestui spațiu inedit, al cărui scop principal este să familiarizeze cât mai mult copiii cu importanța grijii față de natură, sub îndrumarea specialiștilor în permacultură din echipa ,,Grădinescu”. Totodată, contribuie la crearea unei comunități, aducând împreună elevii, părinții și profesorii.

„Ne bucurăm că proiectul <<Grădinescu>> ajunge și în școli, pentru că acesta este, de fapt, unul dintre locurile cele mai potrivite pentru un astfel de demers. Cu sprijinul Institutului de Cercetare în Permacultură din România, elevii Școlii nr. 136 din București vor fi mai aproape de natură. Vor respira un aer mai curat, vor admira un peisaj armonios, vor învăța lucruri noi despre plantare, grădinărit și îngrijirea plantelor și vor deveni mai responsabili. Și – cine știe? – poate că unii dintre ei își vor descoperi și o vocație”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.

Proiectul „Grădinescu” este prezent, de asemenea, și în cadrul Școlii nr. 143 din București. Aici există deja un model de grădină în care atât elevii, cât și profesorii regăsesc elementele necesare pentru experimentarea unor activități în domenii precum știință, muzică și arte, bricolaj, joc și relaxare. Sala de clasă în aer liber, Zona de muzică şi arte, Zona de joacă, Zona de ştiinţă, Zona de grădină sunt câteva dintre elementele de care se bucură elevii, părinţii şi profesorii în cadrul Grădinii din Curtea Şcolii nr. 143, care are o suprafață de 500 mp. (A.D.).

 

 

2018-11-19T15:18:53+00:00 November 8th, 2018|C S R|

About the Author:

Categories