Prima stație smart de mobilitate electrică din Brașov, construită de elevii din Tabăra Meseriașilor

E-lectron, prima stație smart de mobilitate electrică pentru mijloace de transport eco din Brașov – trotinete, biciclete sau alte dispozitive electrice – a fost construită de 59 de elevi care au participat între 19 și 25 august la cea de-a treia săptămână a Taberei Meseriașilor din Țara lui Andrei.

Tinerii meseriași – elevi în clasele a X-a și a XI-a, care urmează specializările electric, electronică și automatizări, respectiv electromecanică – au continuat seria proiectelor lucrate #DeMeserieNuDeMântuială, coordonați de mentorii seriei, Claudiu Butacu și Mihai Toader-Pasti, inițiatorii proiectului EFdeN.

Pe parcursul săptămânii petrecute în tabără, cei 59 de elevi din județul Gorj au participat la cursuri de dezvoltare personală și profesională, pentru a se pregăti pentru viitorul lor parcurs profesional în domeniile pe care le studiază. Atelierele de dezvoltare personală au fost coordonate de trainerii de la Fundația Noi Orizonturi, care i-au ajutat pe viitorii meseriași să învețe mai multe despre comunicare, spirit antreprenorial și angajabilitate. De asemenea, elevii au petrecut o zi la Parcul de Frânghii de la Băile Tușnad, unde au învățat să lucreze în echipă, să își depășească limitele și să câștige mai multă încredere în forțele proprii.

Componenta practică nu a lipsit nici din programul seriei electricienilor. Astfel că mentorii de la EFdeN au coordonat atelierele profesionale, în cadrul cărora tinerii meseriași au construit prima stație smart de mobilitate electrică din Brașov, pentru trotinete și biciclete electrice, hoverboard-uri sau segway-uri Viitorii electricieni au lucrat timp de trei zile și au realizat întreaga componentă electrică: circuitele electrice, montajul panourilor fotovoltaice, prizele, corpurile de iluminat. Denumită E-lectron, stația este dotată cu panouri fotovoltaice, 8 poziții pentru încărcarea dispozitivelor și un pupitru de DJ și a fost amplasată în parcarea Coresi Shopping Resort, unde va rămâne la dispoziția publicului și va putea fi folosită gratuit.

Ca în fiecare săptămână de Tabără, la final au fost selectaţi cei mai pricepuți 10 viitori meseriași ai seriei, care vor primi lunar o bursă de studiu în valoare de 500 de lei, pe parcursul anului școlar 2018-2019. Totodată, cei 10 profesori prezenți în seria dedicată electricienilor au participat la cursuri de scriere de proiect şi management de proiect. Au învățat astfel cum să își îmbunătățească propunerile de proiecte pentru dezvoltarea învățământului profesional și au beneficiat de cursuri pentru dezvoltarea profesională. În luna septembrie, cele mai bune proiecte propuse de profesorii participanți în Tabăra Meseriașilor 2018 vor primi finanțare pentru implementare în valoare totală de 40.000 de euro.

Anul acesta, în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei sunt pregătiți aproape 240 de elevi din 23 de școli profesionale și licee tehnologice din județul Gorj. Domeniile vizate sunt: mecanică, electric, electronică și automatizări, electromecanică, turism și alimentație, construcții, instalații și lucrări publice. (A.D.).

 

 

 

2018-09-10T14:44:49+00:00 August 29th, 2018|C S R|

About the Author:

Categories