Categorized | ONG [track]

CONCORDIA Academia a finalizat pregătirea primei serii de practicieni în domeniul social

foto 1 academia concordia

Organizația Umanitară CONCORDIA a finalizat primul curs din cadrul programului de formare profesională continuă, Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social și a lansat oficial CONCORDIA Academia, odată cu ceremonia de absolvire a primei serii de participanți la acest program.

Programul “Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social” este derulat de CONCORDIA Academia în cadrul proiectului „Professional Training Program for the Practitioners in Social Services for Disadvantaged Communities“. Acesta reprezintă o colaborare între Universitatea de Ştiinţe Aplicate Vorarlberg (Austria), CONCORDIA Proiecte Sociale Austria și Organizaţia Umanitară CONCORDIA, pe o perioadă de doi ani şi este susținut financiar de Land Vorarlberg cu 250.000 euro.

Programul își propune să perfecționeze și/sau să profesionalizeze practicieni în domeniul social, astfel încât aceștia să poată aplica responsabil, etic și cu impact instrumente și metode profesionale de intervenție socială, în relația lor directă cu oamenii aflați în situații de vulnerabilitate socială.

“Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social” se adresează angajaților din instituţii publice şi private din România, furnizoare de servicii sociale, care lucrează în mod direct cu beneficiarii (asistenți sociali, lucrători sociali, mediatori sociali, educatori etc.). Cursurile sunt susținute de cadre universitare și traineri din Austria, specialiști cu experiență vastă în domeniul socio-uman și cu formări academice, care acoperă toate domeniile de interes ale intervenției sociale.

Absolvirea (finalizare și examinare) cursului este certificată cu o diplomă emisă de Universitatea de Știinte Aplicate Vorarlberg pentru “Specialist practician în domeniul social“. Totodată, calitatea de formator este confirmată cu un certificat pentru “Trainer pentru formarea specialistilor practicieni in domeniul social “.

Rezultatele primului program de formare profesională continuă “Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social”:

  • 30 de participanți la cursuri
  • 28 de absolvenți
  • 170 de lecții (12 ore pe semestru) susținute
  • 5 module de teorie
  • 3 stagii de practică, însumând 16 săptămâni de practică (600 de ore)
  • o examinare finală

“Foarte interesată de dezvoltarea personală și profesională permanentă a echipei în toate țările în care este prezentă, CONCORDIA a investit constant resurse în programe de formare pentru oamenii care muncesc cu beneficiarii. Scopul este de a-i ajuta să muncească mai ușor și să găsească cea mai potrivită, de impact și corectă abordare din perspectivă etică, în relația cu aceștia. O dată cu finalizarea primului curs din cadrul Școlii pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social, programul nostru de formare de competențe practice în munca directă cu beneficiarii, lansăm așadar oficial și CONCORDIA Academia. În plus, la finalul lunii noiembrie 2017, CONCORDIA, cu Academia sa, este anunțată oficial ca membru în Eurodir – Rețeaua europeană transnațională a organizațiilor formatori în managementul instituțiilor sociale”, spune Irina Adăscăliței, HR & Organizational Development Director, CONCORDIA International, totodată inițiator și coordonator CONCORDIA Academia.(A.D.).

 

 

 

 

 

Tag-uri: , , , , ,
IMM Responsabil Social
Concordia - brutaria
CSR Nest
Global Compact Romania
Roalimenta
CSR Academy
Concordia 2%
CRCA

Urmareste-ne pe Facebook

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930