Categorized | ONG [track]

Opening Opportunities, câștigător în competiția European Digital Skills Awards 2017

TS_Op_Opp_Demo_Days_111

Programul Opening Opportunities, creat și derulat de Asociația Techsoup, s-a aflat între cele 5 inițiative europene premiate în competiția European Digital Skills Awards la Bruxelles de către Comisia Europeană.

Ales dintre cele 243 de inițiative înscrise în competiție, programul de mentorat în computer science pentru elevi de liceu, Opening Opportunities – organizat de Asociația Techsoup în parteneriat cu Microsoft România și ANBPR, în cadrul programului global Microsoft YouthSpark, este marele câștigător la categoria Digital Skills for Education.

Câștigătorii competiției Digital Skills Awards au fost selectați de Comisia Europeană și de către secretariatul Coaliției Digital Skills and Jobs, iar premiul primit de Opening Opportunities a fost înmânat de Mariya Gabriel, Comisarul European pentru economie și societate digitală.

Opening Opportunities a debutat în 2013 și, de patru ani, pregătește de elevi de liceu pentru inovație și le hrănește pasiunea pentru tehnologie, ajutându-i să experimenteze crearea de produse de tehnologie. În cele patru ediții de până acum, a adus tehnologia în viețile a peste 7.000 de liceeni care au participat la mai mult de 100 de evenimente locale, facilitate de biblioteci și licee locale. Peste 1.700 liceeni cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, din peste 50 de licee din România au lucrat alături de peste 150 de mentori voluntari, angajați ai Microsoft România, și au dezvoltat peste 50 de proiecte tehnice, fie că au fost website-uri, aplicații de mobil și desktop, jocuri de calculator sau proiecte de robotică.

Dincolo de tehnologie, programul creează legături și schimbă percepții de o parte sau altă, aducând împreună mentori din Microsoft România și liceeni. Acest program este bazat pe credința că pregătirea tinerilor pentru un prezent și viitor din ce în ce mai digitalizat trebuie să se concentreze pe facilitarea drumului elevilor de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie, pe punerea lor într-un context de muncă în echipă, în care își construiesc produsele bazate pe nevoi și cu feedback de la utilizatori.

Astfel, voluntarii Microsoft Romania au fost și sunt alături de elevii de liceu din orașe precum Iași, Suceava, Bârlad, Onești, Vaslui, Rădăuți, Focșani sau Râmnicu Vâlcea, oferindu-le inspirație și ajutându-i să înțeleagă ce este tehnologia, lucrul în echipă și gândirea critică. Aceste competențe sunt descoperite de liceeni pe parcursul celor 6 luni în care lucrează în echipă pentru a dezvolta un produs de tehnologie, ghidați de mentorul lor. (A.D.).

 

 

 

 

Tag-uri: , , , , , ,
Concordia - brutaria
Concordia 2%
CSR Nest
CSR Academy
IMM Responsabil Social
Global Compact Romania
CRCA
Roalimenta

Urmareste-ne pe Facebook

ianuarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031