dm România și P&G continuă parteneriatul lor pentru renovarea unor săli de clasă destinate elevilor claselor pregătitoare prin programul „O sală de clasă ca acasă”. Pe parcursul anului 2025 au fost transformate trei săli de clasă în București – Școala Gimnazială nr. 31, Pitești – Școala Gimnazială nr. 14 „Alexandru Davila” și Constanța – Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu”.
Acestea au fost reamenajate cu sprijinul unui arhitect, astfel încât să le ofere un spațiu prietenos și adecvat celor mai mici elevi, aflați la primul lor contact cu școala. Abordarea modernă a designului, de la pardoseală și pereți, până la mobilier și elementele decorative, va permite desfășurarea cursurilor în spații primitoare, adecvate vârstei copiilor.
„Ne bucurăm să oferim copiilor un mediu de învățare care să-i inspire și să-i facă să se simtă în siguranță, un loc unde să se dezvolte armonios. De aceea, suntem extrem de mândri să vedem cum noile săli de clasă din București, Pitești și Constanța, transformate prin programul ‘O sală de clasă ca acasă’, devin spații moderne și primitoare, unde cei mici se pot simți cu adevărat „ca acasă”, încurajați să exploreze, să învețe și să își atingă potențialul maxim. Fiecare renovare reprezintă o investiție directă în viitorul generațiilor tinere din România și o dovadă a angajamentului nostru de a le oferi condiții de studiu de cea mai înaltă calitate. Toate acestea sunt posibile datorită continuării, și în 2025, a parteneriatului nostru de succes cu P&G”, a spus Daniela Jordanovski, Manager Marketing și Achiziții în cadrul dm România.
„P&G și brandurile sale își mențin implicarea în educația viitoarelor generații din România prin proiecte și parteneriate locale și naționale. Cu ajutorul partenerilor noștri de la dm România am reușit și în acest an să renovăm 3 noi săli de clasă și să ajungem în și mai multe comunități. Campania #OSalădeClasăcaAcasă este unul dintre proiectele prin care ne propunem să îmbunătățim viața românilor, oferind elevilor condiții mai bune în școli”, a afirmat George Carpov, Company Communications Director P&G.
Campania O Sală de Clasă ca Acasă a fost lansată de P&G în 2018. De atunci, cu fiecare sală de clasă renovată an de an, P&G și partenerii săi au reușit cu succes să transforme fiecare spațiu într-o lume magică pentru copii, ajutându-i să se dezvolte și să își atingă potențialul maxim. Selectarea școlilor beneficiare este realizată cu ajutorul ONG-urilor active în zonele respective.
