Oxygen, cea mai mare agenție independentă de comunicare integrată din România, lansează Asociația Oxygen, ca expresie a unei culturi organizaționale bazate pe responsabilitate, sustenabilitate și rezultate.
Prin acest demers, agenția își propune să susțină proiecte de mediu, educaționale și sociale, consolidând direcțiile în care s-a implicat deja în ultimii ani. Un exemplu este Pădurea Oxygen, proiect inițiat în 2022 cu Asociația CSR Nest, prin care agenția și membrii echipei sale au plantat peste 7.000 de copaci în mai multe zone afectate de defrișări.
Noua asociație extinde modul în care Oxygen alege să se implice și marchează trecerea către un angajament constant de a sprijini proiecte cu impact pe termen lung, în parteneriat cu organizații și instituții care împărtășesc aceleași valori.
„Oxygen a devenit un ecosistem care generează valoare prin oameni, idei și proiecte. Credem că adevărata măsură a succesului constă nu doar în performanță de business sau premii câștigate, ci și în modul în care alegem să acționăm și să ne implicăm în comunitate. Înființarea Asociației Oxygen este modul nostru de a ne asuma un rol activ în cauze care contează, în linie cu valorile care ne definesc”, declară Tereza Tranakas, CEO Oxygen și Președinte al Asociației Oxygen.