Banometru, programul gratuit de sănătate financiară, ce sprijină românii încă din 2016, anunță o nouă inițiativă: Provocarea diversificării veniturilor.
Această provocare este un program online gratuit, conceput pentru a ajuta participanții să își dezvolte surse multiple de venit și să-și consolideze securitatea financiară.
Noua provocare vine în completarea provocărilor anterioare, sprijinind românii să își schimbe mentalitatea, pentru a identifica noi surse de dezvoltare financiară, dependența exclusivă de un singur venit reprezentând o vulnerabilitate, cu precădere în perioadele de instabilitate financiară.
Diversificarea veniturilor nu înseamnă neapărat un al doilea job cu normă întreagă, ci poate include activități part-time, valorificarea unui hobby, investiții la scară mică sau dezvoltarea unor competențe ce pot genera venituri suplimentare. Această abordare oferă și oportunitatea de a explora noi domenii de interes și de a dezvolta abilități antreprenoriale, adaptate situației personale, competențelor și timpului disponibil.
„Prin noua noastră provocare, dorim să construim pe baza succesului programelor anterioare și să oferim românilor instrumente practice pentru creșterea veniturilor, nu doar pentru optimizarea cheltuielilor”, menționează Corneliu Ionescu, trainer și coach Banometru.
Programul se desfășoară între 5 mai – 30 iunie 2025 și include, printre altele, sesiuni de mentorat pentru identificarea abilităților ce pot genera venituri suplimentare, webinarii cu experții Banometru, precum și acces la un grup privat de sprijin și mentorat.
Înscrierea în program se poate face deja, pe website-ul programului.
Banometru s-a remarcat în România prin programele sale cu impact dovedit în transformarea comportamentelor financiare. Statisticile arată că 84% dintre beneficiari confirmă contribuția decisivă a programului la dezvoltarea unui comportament financiar sănătos. În drumul lor spre o viață financiară echilibrată, participanții raportează rezultate concrete, precum dezvoltarea abilităților de a-și construi un buget funcțional, identificarea metodelor de economisire eficientă, gestionarea ratelor fără presiune și crearea unor fonduri de urgență și de economii.
Experiențele a peste 252.000 de persoane implicate în programele Banometru și în cele peste 12.000 de ore de coaching unu la unu demonstrează că este posibilă construirea unui fond de economii, chiar și cu resurse financiare limitate. De asemenea, participanții au rambursat anticipat datorii de peste 438.000 euro (2.178.255 lei) și au realizat economii de peste 317.500 euro (1.578.292 lei).
„Cel mai important este că sunt mai atentă la aspectele financiare din viața mea. Nu mă mai las atrasă de cheltuielile inutile și am reușit să vizualizez cheltuielile ocazionale, care mă luau prin surprindere. Acum mă pregătesc pentru ele din timp, cu mici rezerve lunare”, împărtășește Irina, participantă la Maratonul pentru Sănătate Financiară, ce a avut loc în ianuarie 2025.