În linie cu obiectivele sale de mediu, Grupul Carrefour își încurajează furnizorii care fac parte din Pactul Tranziției Alimentare, un angajament reciproc între Grup și principalii săi parteneri de a transforma sistemele alimentare, să reducă cu 20 de megatone emisiile de CO2 asociate cu fabricarea și utilizarea produselor, până în 2030.
Progresul acestui demers va putea fi urmărit prin intermediul unei platforme online colaborative, dezvoltată în parteneriat cu PepsiCo și cu peste alți douăzeci de furnizori internaționali ai Carrefour.
Împreună pentru climă
Grupul Carrefour și-a luat angajamentul de a fi lider în tranziția alimentară pentru toți, ambiție care se concretizează în programul-umbrelă global Act for Food, tradus în programe locale precum Creștem România BIO, Deschidem Vinul Românesc sau parteneriatele cu producători locali și cooperative agricole. Mai mult, viziunea Carrefour este de genera un proces de tranziție alimentară care respectă și protejează mediul înconjurător, adusă la viață pe plan local, de exemplu, prin programul Punem Preț pe Plastic, care transformă plasticul în monedă de schimb.
În acest fel, Grupul și-a anunțat în luna octombrie 2021 obiectivul de atingere a neutralității din punct de vedere al emisiilor de carbon asociate cu activitățile sale directe, până în anul 2040. Pe lângă acest angajament, Grupul Carrefour este implicat și în reducerea emisiilor sale indirecte, asociate cu fabricarea și utilizarea produselor pe care le vinde, aceasta reprezentând cea mai mare parte a emisiilor Carrefour.
Astfel, ambiția grupului este de a-și angrena furnizorii să își reducă emisiile cu 20 de megatone până în 2030 (raportat la 2019). Pentru a urmări această evoluție, dar și pentru a-și implica partenerii, Carrefour lansează o platformă online deschisă tuturor furnizorilor săi, unde aceștia își pot raporta progresul și pot împărtăși acțiunile luate în vederea reducerii emisiilor de CO2. Platforma va permite Grupului Carrefour să monitorizeze angajamentele și progresul furnizorilor săi în lupta împotriva încălzirii globale și să evidențieze acțiunile inovatoare luate de aceștia. Platforma a fost dezvoltată de Grupul de Lucru dedicat Climei din cadrul Pactului Tranziției Alimentare inițiat de Carrefour, condus de PepsiCo, iar ea include participarea unor companii precum Beiersdorf, Bel, Carambar & Co, Coca-Cola, Danone, Essity, Heineken, Henkel, Innocent, JDE, Johnson & Johnson, Kellogg’s, Kimberly-Clark, L’Oréal, Mars, Nestlé, Procter & Gamble, Reckitt, Savencia, Soufflet și Unilever.
Ca parte a acestui demers, Grupul Carrefour a colaborat cu PepsiCo și cu experți independenți pe probleme de climă pentru a dezvolta metodologia de raportare, dar și platforma dedicată furnizorilor. În mai 2022, Grupul va raporta primele rezultate ale acestei campanii de implicare a furnizorilor.
„Transformarea întregului lanț valoric, de la producție la raft, este atât o provocare, cât și o necesitate în lupta împotriva schimbărilor climatice. Pentru a reuși acest lucru, este esențial să ne unim forțele cu toate părțile implicate, de la parteneri, clienți și, desigur, furnizori. Această abordare este esențială ca să ne aducem la îndeplinire obiectivul de a fi lideri și de a promova tranziția alimentară pentru toți. Colaborarea cu PepsiCo și cu ceilalți peste douăzeci de furnizori în realizarea acestei platforme este un pas important care ne va duce mai aproape de îndeplinirea misiunii noastre de neutralitate a emisiilor de CO2”, a explicat Carine Kraus, Executive Director of Engagement al Carrefour Group.
„Planeta noastră se confruntă cu o criză de mediu și nu există un vaccin împotriva schimbărilor climatice. Colaborarea în sistemul alimentar este esențială pentru a aborda urgența climatică, de aceea suntem mândri să ne alăturăm eforturilor Carrefour din cadrul acestei ambițioase inițiative. Această colaborare susține angajamentul nostru de a obține zero emisii nete în operațiunile noastre globale până în 2040. Prin faptul că suntem co-președinți ai acestui grup de lucru, folosim expertiza comună în ceea ce privește reducerea emisiilor cu efect de seră pentru a progresa pe această temă critică”, a adăugat Silviu Popovici, Chief Executive Officer, PepsiCo Europe.
Transformarea sistemului alimentar
Pentru a-și duce la îndeplinire misiunea de a fi lider al tranziției alimentare pentru toți, Carrefour a lansat în 2019 Pactul pentru Tranziția Alimentară, un angajament reciproc între Grup și principalii săi parteneri industriali de a transforma sistemele alimentare cu accent pe cinci domenii cheie: produse responsabile, transparență, ambalaje, biodiversitate și climat. La nivel național, Carrefour România a preluat această acțiune, invitând și parteneri locali de a se alătura. Astfel, dintre cele 28 de companii invitate în Pactul pentru Tranziția Alimentară pentru acțiuni concrete în beneficiul clienților, 8 sunt parteneri locali: Albalact, Dry Fruits Transilvania, Delaco, Friesland Campina, Fuchs, Five Continents, Strauss Coffee și Smithfield România.
În plus, Grupul a organizat în luna decembrie 2021 prima ediție a competiției Premiile Europene pentru Tranziția Alimentară, care a recunoscut cei mai responsabili furnizori ai companiei în materie de CSR și cele mai emblematice produse în acest sens. Juriul a acordat și un premiu național pentru fiecare dintre cele șase țări europene participante în competiție, în România fiind recunoscută Agricola Bacău cu produsul „Puiul Fericit crescut 100% fără antibiotice”, creat special pentru consumatorii români care doresc să redescopere gustul autentic al puiului de altădată, crescut tradiţional. În top 3 finaliști s-au mai regăsit Dorna, cu apa minerală la Pet 0.5l și Dero cu Detergentul Lichid Lavandă 1l, produse pe care Carrefour România le-a semnalizat în cataloagele sale ca fiind produse câștigătoare ale Premiilor Europene pentru Tranziția Alimentară, pentru a le promova practicile de sustenabilitate ale furnizorilor parteneri. Și produsele europene recunoscute la competiție care sunt prezente la raft în România au fost comunicate astfel, printre ele numărându-se Barilla Spaghetti no. 5 (500 g), Pampers Scutecele Harmonie, Ariel Pods All in 1, Garnier Botanic Therapy Șampon Solid cu Miere.
Angajamentele CSR ale Grupului Carrefour
Pentru a reduce cât mai mult emisiile directe care derivă din activitățile sale, Carrefour își propune să utilizeze energie electrică 100% regenerabilă pentru depozitele și magazinele sale până în 2030, să își reducă consumul de energie și să înlocuiască utilizarea agenților frigorifici nocivi.
În urmă cu câteva luni, când a prezentat Strategia Digitală 2026 la Digital Day, Alexandre Bompard, CEO-ul Grupului Carrefour, a anunțat că Grupul urmărește neutralitatea emisiilor de carbon pentru toate activitățile de e-commerce până în 2030, însemnând cu 10 ani mai devreme față de obiectivul inițial. Această ambiție presupune neutralitatea impactului generat de întregul act de cumpărare, de la primul click până la livrare.