Timp de două zile, Animal Summit România a reunit peste 20 de experți din domenii diferite din țară și din străinătate, care au prezentat soluții concrete pentru îmbunătățirea activității în privința gestionării animalelor fără stăpân și a protecției animalelor. Organizat între 21–22 octombrie de Asociația Sache și ASPA București, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și ARCUB, evenimentul a creat un spațiu real de colaborare între profesioniști, autorități și organizații, cu scopul de a promova politici coerente și soluții sustenabile pentru protecția animalelor.
Au luat parte 17 ONG-uri și 10 autorități locale, care au venit din întreaga țară, nu doar din Capitală – Brașov, Cluj-Napoca, Bistrița, Cernavodă, Constanța, Giurgiu, Călărași, Vatra Dornei, Câmpina, Vâlcea – demonstrând interes pentru domeniul în care activează.
Ziua 1 – De la empatie la acțiune
Evenimentul a debutat cu o prezentare susținută de dr. Gregg Tully, biolog și expert internațional în managementul organizațiilor de protecție a animalelor, care a subliniat nevoia de educație, colaborare și viziune pe termen lung: „Chiar dacă nu suntem întotdeauna de acord, colaborarea cu autoritățile este singura cale spre soluții sustenabile.”
Cătălina Trănescu, director general ASPA București, a arătat cum strategia și consecvența pot transforma adopțiile dintr-un gest de milă într-un act responsabil: „Un câine adoptat schimbă o viață. Un trend al adopției schimbă o comunitate.” ASPA a prezentat cum a crescut numărul de câini adoptați, de la un an la altul: peste 1,500 de câini adoptați în 2025, o creștere de 45% față de anul anterior.
Prof. univ. dr. Alina Rusu (USAMV Cluj-Napoca) a vorbit despre oboseala de compasiune în rândul profesioniștilor care lucrează cu animale: „Empatia e o resursă, nu o povară. Dar trebuie învățată și protejată.” Participanții au mai discutat despre reziliență emoțională, educație bazată pe compasiune și nevoia de sprijin organizațional. „Animal Summit România are și rol terapeutic”, a concluzionat aceasta.
Într-o sesiune despre cum educația și controlul pentru aplicarea legii pot merge mână în mână pentru deținerea responsabilă a câinilor, Oana Voican, șeful Serviciului Poliția Animalelor (DGPLCMB) și Georgiana Preda, director adjunct ASPA, au menționat 3 direcții esențiale: verificări periodice și termene de intrare în legalitate, asigurarea campaniilor de sterilizări gratuite, monitorizarea intrării în legalitate și aplicarea sancțiunilor. „Controlul e eficient doar atunci când este dublat de educație”, consideră Oana Voican.
Ziua s-a încheiat cu o prezentare susținută de dr. Oana Vasiliu, medic veterinar la Fundația Visul Luanei – Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice, care a vorbit despre intervenția responsabilă și reabilitarea faunei urbane: „Fiecare animal salvat înseamnă o șansă în plus pentru echilibrul naturii.”
Ziua 2 – De la practică la politici aplicate
A doua zi a summitului a început cu o prezentare susținută de echipa Asociației Sache, care a prezentat experiența campaniilor de sterilizare HQHVSN (High Quality High Volume Spay and Neuter) desfășurate în întreaga țară. Prin acest model care combină fluxuri medicale rapide și sigure, caravane mobile în zone rurale și educație comunitară înaintea intervențiilor se demonstrează cum sterilizarea poate deveni o soluție sustenabilă și umană pentru controlul populațiilor de animale, acolo unde accesul la servicii veterinare este limitat: „Sterilizarea taie spirala, dar educația o oprește să mai pornească.”
A urmat apoi o sesiune interactivă susținută de dr. Jenna Kiddie, specialist în comportament și bunăstare animală la Dogs Trust UK, despre prevenirea abandonului prin educație și consiliere. Dr. Kiddie a explicat că multe dintre comportamentele considerate „dificile” la câini ascund, de fapt, cauze emoționale precum frica, anxietatea sau lipsa de socializare timpurie. Educația începută din primele zile de viață, expunerea blândă la stimuli noi și sprijinul acordat proprietarilor sunt esențiale pentru formarea unei relații stabile și durabile între om și animal. „Mai rău decât pedeapsa aplicată unui câine este comportamentul inconsecvent al deținătorului”, a subliniat aceasta.
După-amiaza a continuat cu un curs practic susținut de John Peaveler, fondatorul Humane Innovations (SUA), dedicat capturării etice și profesionalizării controlului animalelor. „Capturarea nu înseamnă fugă sau forță. Înseamnă răbdare, pregătire și înțelegerea comportamentului”, a afirmat Peaveler. Participanții au învățat tehnici bazate pe respect și siguranță, care reduc stresul și riscurile atât pentru animale, cât și pentru oameni, promovând o abordare modernă și empatică a intervențiilor în teren.
Dr. Oana Vasiliu, medic veterinar la Fundația Visul Luanei, a revenit cu o prezentare despre conflictele dintre oameni și animalele sălbatice în mediul urban, dar și soluții. Ea a atras atenția că unele frici provin adesea din necunoaștere. Urbanizarea transformă orașele în habitate, iar animalele se adaptează, învățând să trăiască alături de oameni. „Nu invadăm, ci împărțim același spațiu”, a spus ea.
Ultima prezentare a fost susținută de Laura Fincu, președintele Asociației Sache, și Cătălina Trănescu, directorul general ASPA, cu o temă despre cum putem avea grijă de pisicile fără stăpân în lipsa unei legislații. Prezentarea a inclus și o demonstrație practică realizată de Mihaela Ludu de la Grupul de Inițiativă Civică “București Sterilizează”, care a arătat o cușcă capcană pentru pisici pe care a automatizat-o pentru a eficientiza campaniile de capturare, dar și un țarc capcană pentru prinderea pisicilor.
Summitul a găzduit și mese rotunde tematice, de la educație și legislație până la colaborare, advocacy și sustenabilitate, cu invitați precum: Aurora Tășică-Simu (deputat), Marcela Pîslă (Asociația Cuțu-Cuțu), Lorena Diaconescu (Asociația Mens Sana), Kuki Bărbuceanu (ARCA), Brîndușa Gheorghiu (Asociația Chinologică Metropolitană București), Vlad Popescu (Clubul Câinilor Utilitari) și reprezentanți ANSVSA și ai Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Capitalei.
„Agenda summitului a atins o mare parte din provocările cu care se confruntă cei din teren – de la sterilizări la legislație și educație. Dar din discuțiile aprofundate a reieșit un mesaj clar: avem nevoie de sprijin continuu, nu doar de intervenții punctuale. Doar așa putem construi un sistem coerent, în care fiecare organizație și instituție își poate face partea”, precizează Laura Fincu, Asociația Sache.
„Unitate, empatie și acțiune nu sunt doar cuvintele care au definit acest summit, ci direcția pe care ne dorim să mergem. Să fim uniți în scop, empatici în atitudine și activi în soluții — pentru o țară în care grija pentru animale devine parte din normalitate”, declară Cătălina Trănescu, ASPA București.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București și ARCUB, alături de sponsorii care au oferit pachete de bun-venit participanților: Purina, Merlin’s Beverages, Musher, Tashenka, MaxiPet, Animax, Dog Scouts, Pupster și Reptiland.
