69 de elevi talentați reprezentând 34 de licee de profil din întreaga țară au finalizat cu succes Olimpiada Națională în aria curriculară Tehnologii – Domeniul Agricultură, care a avut loc între 23 și 27 aprilie 2025, la Liceul Tehnologic „Venczel József” din Miercurea Ciuc.
Orașul Miercurea Ciuc a fost punctul central al olimpiadelor naționale din 2025, găzduind mai multe competiții care au adus împreună elevi din întreaga țară. O competiție importantă pentru învățământul agricol a fost Olimpiada Națională Aria Curriculară Tehnologii – Domeniul Agricultură – Creșterea animalelor și Cultura plantelor, care a fost găzduită de Liceul Tehnologic „Venczel József” din Miercurea Ciuc.
Competiția a reunit tineri olimpici din liceele agricole care au avut oportunitatea de a demonstra cunoștințele teoretice și abilitățile practice în domenii precum Agricultură/Creșterea animalelor și Agricultură/ Cultura plantelor. Elevii au fost testați pe teme variate, de la identificarea și administrarea medicamentelor de uz veterinar și elemente de anatomia animalelor până la măsurarea temperaturii solului și diagnosticarea bolilor și dăunătorilor plantelor.
Fundația World Vision România felicită toți participanții pentru eforturile și realizările lor și își exprimă prețuirea față de profesorii acestor elevi. Olimpiada Națională de Agricultură reprezintă un pas important în formarea viitoarei generații de specialiști în domeniul agricol, esențial pentru dezvoltarea durabilă a României și a lumii.
Elevii premiați în domeniul Creșterea animalelor, clasa a XI-a, sunt:
- Premiul 1: Oprinescu Claudia Deea Georgiana, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, jud. Arad,
- Premiul 2: Zamfir Ana Maria, Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman”, Murgeni, jud. Vaslui,
- Premiul 3: Comanci Roxana Elena, Colegiul „Emil Negruțiu” Turda, jud. Cluj
Mențiunea 1: Illés Bendeguz – Alpár, Liceul Tehnologic „Apor Péter” Târgu Secuiesc, jud. Covasna, - Mențiunea 2: Lazăr Mihai Ștefan, Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci, jud. Galați,
- Mențiunea 3: Timanoți Daiana Mariana, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, jud. Maramureș,
- Mențiunea 4: Lintiș Maia Alessia, Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” Prejmer, jud. Brașov.
Elevii premiați în domeniul Cultura plantelor, clasa a XI-a, sunt:
- Premiul 1: Păduraru Nectaria Andreea, Liceul Tehnologic Vladia, jud. Vaslui,
- Premiul 2: Stoleri – Pricop Mădălin Florin, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”, Sascut, jud. Bacău,
- Premiul 3: Bădărău Elena, Liceul Tehnologic Vladia, jud. Vaslui
Mențiunea 1: Iacob Ana Maria, Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci, jud. Galați, - Mențiunea 2: Moșniagu Dumitru, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, jud. Iași,
- Mențiunea 3: Tubac Elena Lăcrămioara, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, jud. Iași,
- Mențiunea 4: Diaconescu Ștefan Gabriel, Liceul Tehnologic „Peter Băniță” Călărași, jud. Dolj.
Elevii premiați în domeniul Creșterea animalelor, clasa a XII-a, sunt:
- Premiul 1: Manolache Aida Andreea, Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman” Murgeni, jud. Vaslui,
- Premiul 2: Blaj Andreea Iulia, Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei”, jud. Brașov,
- Premiul 3: Oprea Ioana Maria, Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei”, jud. Brașov,
- Mențiunea 1: Eduțanu Irina Maria, Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza”, Miroslava, jud. Iași,
- Mențiunea 2: Mandiuc Nicoleta Denisa, Liceul „Andronic Motrescu”, Rădăuți, jud. Suceava.
Elevii premiați în domeniul Cultura plantelor, clasa a XII-a, sunt:
- Premiul 1: Lavric Maria Cristina, Liceul Tehnologic Vladia, jud. Vaslui,
- Premiul 2: Cucu Ion, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, jud. Suceava,
- Premiul 3: Pomian Onisim Daniel, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, jud. Maramureș,
- Mențiunea 1: Radu Damian Robert, Liceul Tehnologic Agricol, „Mihai Novac”, Oravița, jud. Caraș-Severin,
- Mențiunea 2: Plăeșu Vasilică Alessio, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”, Sascut, jud. Bacău.
„Este pentru prima dată când se organizează Olimpiada Națională de Agricultură în liceul nostru dar și în orașul Miercurea Ciuc. Suntem încântați să cunoaștem reprezentanți ai liceelor agricole din toată țara și sperăm să avem colaborări mai strânse pe viitor și schimburi de experiență pentru ca elevii noștri să devină buni profesioniști în domeniul agriculturii”, a declarat Directorul Liceul Tehnologic „Venczel József”, Prof. Both Gyárfás-Csaba.
„Ne bucurăm că acest eveniment a reunit atâția tineri pasionați de agricultură din toată țara, împreună cu profesorii lor devotați care i-au pregătit. Participanții au demonstrat că prețuiesc acest domeniu important pentru economie și pentru viața oamenilor. Sperăm ca tinerii să înțeleagă oportunitățile de agribusiness din comunitatea lor și să dobândească competențe teoretice și practice solide care să-i ajute să acceseze oportunitățile de finanțare din agricultură”, a povestit Daniela Farcaș, reprezentant al Fundației World Vision România.
„Olimpiada s-a desfășurat în cele mai bune condiții, atât pentru elevi, cât și pentru profesorii însoțitori. Mulțumesc cadrelor didactice și reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Harghita care s-au implicat în organizarea Olimpiadei”, a subliniat Președintele Comisiei de examen, Conf. Univ. Dr. Mihai Buta, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Olimpiada Națională în aria curriculară Tehnologii – Domeniul Agricultură, desfășurată la Liceul Tehnologic „Venczel József”, atrage atenția asupra importanței educației agricole, un domeniu esențial pentru viitorul economiei și pentru securitatea alimentară. Este o formă de validare a liceelor agricole care investesc în formarea elevilor, în profesori dedicați și în infrastructura necesară unei pregătiri moderne. Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului, participanții au avut șansa de a-și face prieteni noi de la alte licee agricole și de a discuta despre planurile lor de viitor, idei inovatoare și aspirații profesionale. Această interacțiune între tinerii pasionați de domeniul agricol a fost un pas important în construirea unei comunități puternice și unite, care va contribui la dezvoltarea sustenabilă a agriculturii românești.
Liceele agricole care au participat la Olimpiada Națională de Agricultură au fost:
- Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, jud. Alba
2. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, jud. Arad
3. Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut, jud. Bacău
4. Liceul „Demostene Botez” Trușești, jud. Botoșani
5. Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei”, Prejmer, jud. Brașov
6. Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu”, Caracal, jud. Olt
7. Liceul Tehnologic „Mihai Novac” Oravița, jud. Caraș-Severin
8. Liceul Teoretic Băneasa, jud. Constanța
9. Colegiul „Emil Negruțiu” Turda, jud. Cluj
10. Liceul Tehnologic „Apor Peter” Târgu Secuiesc, jud. Covasna
11. Liceul Tehnologic „Petre Baniță” Călărași, jud. Dolj
12. Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci, jud. Galați
13. Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza”, Geoagiu, jud. Hunedoara
14. Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza”, Miroslava, jud. Iași
15. Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu”, Podul Iloaiei, jud. Iași
16. Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, jud, Iași
17. Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, Brănești, jud. Ilfov
18. Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde”, Seini, jud. Maramureș
19. Liceul Tehnologic Halânga, jud. Mehedinți
20. Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”, Târgu Mureș, Jud. Mureș
21. Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu”, Caracal, jud. Olt
22. Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” Vălenii de Munte, jud. Prahova
23. Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Sisești,” Valea Călugărească, jud. Prahova
24. Liceul Tehnologic „George Barițiu” Livada, jud. Satu Mare
25. Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”, Șimleul Silvaniei, jud. Sălaj
26. Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu”, Sibiu, jud. Sibiu
27. Colegiul „Andronic Motrescu”, Rădăuți, jud. Suceava
28. Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, jud. Suceava
29. Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria, jud. Teleorman
30. Liceul Tehnologic Agricol „Nicolae Cornățeanu” Tulcea, jud. Tulcea
31. Liceul Tehnologic „Ghenuță Coman” Murgeni, jud. Vaslui
32. Liceul Tehnologic Vladia, jud. Vaslui
33. Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani, jud. Vrancea
34. Liceul Agricol și de Industrie Alimentară Odobești, jud. Vrancea
În cadrul olimpiadei, au participat și elevii de la liceele agricole înscrise în programul ”Creștem prin Educație Agricolă” (CEA), implementat de un Consorțiu format din cinci organizații – Fundația World Vision România (WVR), Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, Junior Achievement Romania (JA) și Centrul Român de Politici Europene (CRPE) cu sprijinul Romanian – American Foundation (RAF).
În ultimii 10 ani, eforturile CEA s-au concentrat pe sprijinirea liceelor agricole în a deveni hub-uri educaționale relevante pentru viitoarea generație de fermieri. Activitățile CEA își propun să îmbunătățească performanța (metodele de predare, practica de specialitate, conectarea cu mediul de business, activitățile extrașcolare, soluțiile de e-learning), promovarea liceelor agricole înscrise în program, dar și politicile publice care vizează învățământul agricol din România. Peste 50 de licee tehnologice cu profilul agricultură din întreaga țară beneficiază astăzi de susținerea și know-how-ul consorțiului de organizații implicate în program.
Pentru mai multe informații despre proiectele Consorțiului Creștem prin Educație Agricolă în liceele agricole din România vizitați site-ul CEA.