Alianţa România Fără Orfani (ARFO) organizează în luna noiembrie, Summit-ul Regional ARFO, cel mai important eveniment în domeniul adopției, în orașele București, Brașov și Arad. Ajuns la a XII- a ediție, ARFO2025 invită profesioniștii, voluntarii, părinții adoptivi și de plasament, liderii spirituali, susținătorii și toți cei care cred într-un viitor mai bun pentru copiii fără familie. Programul include sesiuni motivaționale, mărturii inspiratoare, dezbateri privind colaborarea stat–societate civilă, precum și peste 50 de workshop-uri tematice.
Anul acesta, evenimentul se va desfășura în trei locații diferite, în trei sâmbete consecutive:
- 01 noiembrie – București
- 08 noiembrie – Brașov
- 15 noiembrie – Arad
Tema din acest an, „Fii o voce pentru copiii fără familie”, reprezintă o chemare la acțiune. O chemare la implicare, la curaj și la compasiune concretă. Fiecare dintre noi poate contribui la construirea de drumuri către apartenență, familie și vindecare pentru copiii care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru.
Summitul ARFO 2025 va aduce în prim-plan nevoile reale ale copiilor aflați în sistemul de protecție, punând totodată la dispoziție resurse valoroase, bune practici și perspective actuale prezentate de specialiști naționali și internaționali. Un element esențial al evenimentului îl reprezintă vocea copiilor, transmisă prin povești și mărturii autentice, menite să ajungă la inimile celor care pot produce schimbare.
Evenimentele reunesc părinți adoptivi, asistenți maternali și sociali, specialiști din sistemul de protecție, psihologi, clerici și reprezentanți ai ONG-urilor.
Vă așteptăm alături de noi, pentru ca împreună să fim vocea copiilor fără familie!
