Pe 24 și 25 mai, Fundația Inovații Sociale Regina Maria participă cu entuziasm la Festival de Bine, un eveniment dedicat implicării sociale și solidarității, organizat de Fundația M.E.V. în parteneriat cu Kaufland România.
Pe parcursul celor două zile, șoseaua Kiseleff devine locul de întâlnire a unei comunități vibrante de organizații non-profit, unde vom prezenta proiectele noastre, vom organiza ateliere interactive și vom crea momente speciale pentru toți cei care vor să se implice activ în schimbarea în bine a societății. Alături de muzică live, activități sportive și delicii street food, vizitatorii vor avea ocazia să ne cunoască îndeaproape și să afle cum pot contribui la misiunea noastră.
Fundația Inovații Sociale Regina Maria și Kaufland România sunt parteneri pentru al cincilea an consecutiv în cadrul proiectului Împreună schimbăm destine prin care compania investește peste 800 000 de lei pentru a sprijini centrele educaționale ale Fundației.
Proiectul Împreună schimbăm destine se desfășoară în două centre educaționale ale Fundației, în perioada decembrie 2024 – august 2025, și vine ca răspuns la problemele identificate în rândul copiilor de la centrele educaționale ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria – riscul de abandon și marginalizarea socială la care sunt aceștia sunt expuși.
Majoritatea copiilor care frecventează Centrul Educațional Corbeanca și Centrul Educațional CUIB Băneasa provin din familii care au o situație socială gravă și care nu beneficiază de sprijin din partea acestora pentru a se dezvolta armonios. Prin acest proiect, toți cei 67 de copii din cele două centre, elevi în clasele I-VIII, sunt susținuți în procesul lor educațional, prin desfășurarea de activități educaționale formale și non formale prin care să își dezvoltă abilități complexe.
Astfel, copiii primesc ajutor la efectuarea temelor și desfășoară activități suplimentare, cum ar fi cursuri de limbi străine, cursuri de teatru, de IT, educație morală, civică și spirituală, iar copiii ucraineni beneficiază in plus de lecții de limba română și engleză. Aceste activități duc la îmbunătățirea rezultatelor școlare, reducerea abandonului școlar, promovabilitatea copiilor și stabilirea unui cadru sigur și confortabil de educație și integrare pentru copiii refugiati, dar, mai ales, la transformarea acestor copii în membri activi ai comunității în care traiesc și ai societății în general.
„Educația este un pilon prioritar în strategia Kaufland de responsabilitate socială și investim în proiecte care asigură copiilor din medii defavorizate șansa unui viitor mai bun. Implicarea face diferența”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
„Suntem deja la a cincea ediție a proiectului Împreună schimbăm destine, pe care îl desfășurăm cu sprijinul valoros al Kaufland România, unul dintre cei mai importanți susținători ai centrelor educaționale ale Fundației. Prin acest proiect suntem în continuare alături de copiii din centrele noastre educaționale, pe care îi sprijinim pentru a-și depăși situația socială actuală și a se integra în societate. În fiecare zi, la centrele noastre copiii primesc o masă caldă și sunt susținuți în procesul educațional și în dezvoltarea lor emoțională și morală. În același timp, ne dorim să influențăm pozitiv mentalitatea familiilor lor în ceea ce privește educația și colaborarea la creșterea sustenabilă a comunităților în care activează aceste centre, printr-o gamă variată de activități”, afirmă Cristiana Mateoiu, Director Executiv Fundația Inovații Sociale Regina Maria.