Aproximativ100 de copii și tineri cu dizabilități din școlile speciale din București și Buzău s-au bucurat, ieri, 17 iunie 2025, de o zi cu totul specială la Festivalul „Sus, Curaj!”, organizat de Asociația Climb Again.
Evenimentul, aflat la prima sa ediție, a fost o adevărată sărbătoare a curajului, aventurii și bucuriei de a fi împreună, într-un cadru sigur și prietenos. Fiecare copil a fost tratat ca un oaspete de onoare. Exact ca la un festival autentic, participanții au primit brățări colorate care le-au oferit acces VIP la toate activitățile.
Ziua a fost plină de energie, zâmbete și emoție, iar programul variat a inclus:
- Escaladă terapeutică – ghidată de instructorii Climb Again, adaptată fiecărui copil;
- Distracție în parcul de aventură, unde curajul a fost la înălțime;
- Atelier de colaje susținut de artista Cristiana Bucureci, care a încurajat exprimarea creativă;
- Traseu aplicativ cu obstacole.
În plus, copiii s-au bucurat de pictură pe față și momente artistice susținute de Nala Sound Sculptures care au adus culoare și aplauze din suflet.
Festivalul a fost și un prilej de inaugurare a noilor pereți de bouldering, moment marcat de discursuri din partea fondatorului Climb Again, Claudiu Miu, președintelui Comitetului Național Paralimpic, Carol Eduard Novák, directorului Programului de Dezvoltare Climb Again, Emilia Mocan și a vicecampionului mondial, Răzvan Nedu.
Festivalul „Sus, Curaj!” a reunit comunități, profesori, voluntari și părinți în jurul unei idei simple, dar puternice: fiecare copil merită să se simtă văzut, susținut și liber să-și descopere potențialul.
„Această zi ne-a arătat, din nou, că acolo unde există încredere și sprijin, copiii prind aripi. <<Sus, Curaj!>> nu este doar un nume – este o invitație de a merge mai departe împreună, de a urca pas cu pas spre o lume mai incluzivă,” a declarat Claudiu Miu, fondatorul Asociației Climb Again.